La Alevia, credem că informația despre sănătate trebuie să fie responsabilă, clară și fundamentată științific. De peste 30 de ani, dezvoltăm produse inspirate din natură și validate prin rigoare științifică – iar aceleași principii stau la baza modului în care creăm și publicăm conținutul informativ.
Misiunea noastră este să oferim informații corecte, echilibrate și actualizate, care să sprijine oamenii în luarea unor decizii informate pentru sănătate și starea lor de bine.
Conținutul publicat de Alevia are scop exclusiv informativ și educațional și nu înlocuiește consultul medical de specialitate.
Tradiție și expertiză Alevia
Experiența acumulată de Alevia în peste 30 de ani de activitate în domeniul produselor naturale și al suplimentelor alimentare contribuie la fundamentarea abordării noastre editoriale.
De-a lungul timpului, activitatea de cercetare, dezvoltare și formulare a produselor, precum și colaborarea cu specialiști din domeniul sănătății și științelor vieții, au susținut dezvoltarea unei expertize solide în domeniul nutrienților, extractelor vegetale și mecanismelor biologice relevante pentru sănătate.
Această experiență practică și științifică stă la baza modului în care selectăm, analizăm și prezentăm informațiile publicate.
Principiile noastre editoriale
Activitatea editorială Alevia se bazează pe următoarele principii fundamentale:
Rigoare științifică
Informațiile sunt documentate pe baza literaturii științifice actuale și evaluate critic înainte de publicare.
Acuratețe și responsabilitate
Prezentăm informații corecte, echilibrate și conforme cu dovezile disponibile, evitând afirmațiile speculative sau nefundamentate.
Abordare bazată pe dovezi (evidence-based)
Interpretăm informațiile în contextul consensului științific actual și al nivelului de evidență disponibil.
Transparență editorială
Comunicăm deschis modul în care este creat și verificat conținutul.
Actualizare continuă
Revizuim periodic conținutul pentru a reflecta evoluția cunoștințelor științifice.
Claritate și accesibilitate
Prezentăm informațiile într-un limbaj profesionist, dar ușor de înțeles.
Misiunea și scopul conținutului informativ
Conținutul publicat de Alevia este conceput pentru a:
- explica mecanismele biologice și nutriționale relevante pentru sănătate
- prezenta informații bazate pe dovezi științifice actuale
- facilita înțelegerea rolului nutrienților, plantelor și ingredientelor biologic active în susținerea organismului
- explica modul în care stilul de viață influențează funcționarea organismului
- susține luarea unor decizii informate privind bunăstarea generală
Informațiile nu reprezintă recomandări medicale individuale și nu substituie diagnosticul sau tratamentul stabilit de un profesionist din domeniul sănătății.
Selectarea autorilor și expertiza profesională
Conținutul Alevia este realizat de profesioniști cu pregătire relevantă în domenii precum medicina, farmacia, nutriția, biologia, cercetarea științifică sau comunicarea medicală.
Autorii sunt selectați pe baza:
- calificărilor academice
- experienței profesionale relevant
- competenței în domeniul abordat
- capacității de interpretare critică a literaturii științifice
Autorii sunt selectați pe baza calificărilor academice, experienței profesionale relevante, competenței în domeniul abordat și capacității de interpretare critică a literaturii științifice.
Materialele pot fi evaluate de specialiști cu expertiză relevantă pentru verificarea acurateței științifice și a interpretării corecte a datelor.
Detalii despre autori și procesul de revizuire sunt disponibile pe pagina dedicată Autori
Procesul editorial și de verificare a informațiilor
Informațiile științifice utilizate în conținutul Alevia sunt evaluate critic înainte de includere. Analiza surselor ia în considerare tipul studiului, calitatea metodologică, dimensiunea eșantionului, relevanța clinică și consistența rezultatelor în raport cu alte cercetări disponibile.
Acordăm prioritate dovezilor provenite din studii clinice controlate, meta-analize, revizuiri sistematice și recomandări ale autorităților științifice recunoscute. Atunci când literatura de specialitate prezintă rezultate limitate sau neconcludente, acest lucru este reflectat în mod responsabil în modul de prezentare a informațiilor.
Publicarea conținutului informativ implică, după caz, următoarele etape:
- documentare științifică sistematică
- analiză critică a surselor
- redactare specializată
- revizuire editorială pentru claritate și coerență
- validare științifică atunci când este necesar
- monitorizare și actualizare periodică
Fiecare material este evaluat pentru acuratețe, relevanță medicală și conformitate cu reglementările aplicabile.

Sursă foto: shutterstock.com
Surse și dovezi științifice
Informațiile sunt documentate utilizând surse științifice credibile, inclusiv:
- studii clinice evaluate peer-review
- meta-analize și revizuiri sistematice
- ghiduri ale autorităților internaționale de sănătate
- evaluări ale Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA)
- baze de date științifice recunoscute internațional
Sursele sunt analizate critic în funcție de calitatea metodologică, relevanța clinică și consistența rezultatelor.
Informațiile sunt analizate și verificate pentru:
- corectitudine științifică
- relevanță medicală
- coerență cu dovezile existente
- conformitate cu reglementările europene și naționale
Conformitate științifică și reglementară
Alevia adoptă o abordare bazată pe dovezi („evidence-based”), susținând comunicarea responsabilă în domeniul sănătății.
Ne angajăm să:
- prezentăm informații echilibrate și fundamentate științific
- evităm afirmațiile speculative sau nevalidate
- diferențiem clar informația educațională de comunicarea comercială
- respectăm reglementările privind mențiunile de sănătate pentru suplimente alimentare.
Separarea conținutului informativ de comunicarea comercială
Alevia menține o delimitare clară între conținutul educațional și comunicarea promoțională.
Informațiile științifice din Blog-ul Alevia sunt prezentate independent de obiectivele comerciale și nu sunt influențate de considerente de marketing.
Transparență și conflicte de interese
Integritatea editorială este esențială pentru credibilitatea informațiilor publicate. Autorii, editorii și specialiștii implicați în procesul de creare sau revizuire a conținutului sunt responsabili să evite situațiile care pot influența obiectivitatea informațiilor prezentate.
Orice potențial conflict de interese relevant este analizat și gestionat conform principiilor de transparență, imparțialitate și responsabilitate științifică. Conținutul informativ este elaborat independent de obiectivele comerciale, iar deciziile editoriale nu sunt influențate de interese de marketing.
Respectăm principiile transparenței și responsabilității în comunicare.
Ne angajăm să:
- utilizăm surse științifice credibile
- separăm conținutul informativ de comunicarea promoțională
- evităm influențarea conținutului științific de interese comerciale
- comunicăm responsabil beneficiile nutrienților și ingredientelor

Sursă foto:shutterstock.com
Actualizarea conținutului
Știința evoluează permanent, iar informațiile despre sănătate trebuie să reflecte cele mai recente cunoștințe.
De aceea:
- conținutul este revizuit periodic – de regulă cel puțin o dată la 12-24 de luni, sau mai devreme atunci când apar date științifice noi, actualizări ale ghidurilor de specialitate sau modificări ale cadrului reglementar.
- materialele sunt reevaluate în mod regulat, iar actualizările relevante sunt integrate atunci când este necesar
- articolele pot include data ultimei actualizări
Corectarea erorilor
Alevia tratează cu responsabilitate orice posibilă inexactitate din conținutul publicat. Atunci când sunt identificate erori sau informații care necesită clarificare, acestea sunt analizate și corectate prompt.
Corecțiile sunt realizate cu respectarea acurateței științifice și a transparenței editoriale, iar acolo unde este relevant, conținutul actualizat reflectă modificările efectuate. Feedbackul cititorilor este încurajat și contribuie la îmbunătățirea continuă a calității informațiilor publicate.
Contact
Pentru întrebări sau feedback privind conținutul editorial, ne puteți contacta prin pagina de contact a site-ului sau prin email la adresa [email protected]
Declarație medicală
Informațiile prezentate au scop informativ și educațional și nu înlocuiesc consultul medical de specialitate, diagnosticul sau tratamentul recomandat de un profesionist din domeniul sănătății.
