La comenzi de peste 150 de lei ai 15% reducere

Prima paginǎArticoleKitul pentru răceală şi gripă: Ce avem nevoie pentru a trece uşor peste ele

Kitul pentru răceală şi gripă: Ce avem nevoie pentru a trece uşor peste ele

Kitul pentru răceală şi gripă: Ce avem nevoie pentru a trece uşor peste ele

Răceala şi gripa reprezintă unele dintre cele mai comune afecţiuni cu care ne confruntăm de-a lungul vieţii. Adulţii răcesc de 2-3 ori/pe an, în vreme ce copiii de trei ori mai des, ca urmare a faptului că sistemul lor imunitar este incomplet dezvoltat.
Pe cât sunt de comune răceala şi gripa, pe atât sunt de supărătoare simptomele lor. În cazul gripei, vorbim chiar de riscuri serioase pentru sănătate, întrucât poate da frecvent complicații precum pneumonia. Uneori, acestea pot fi atât de serioase încât să conducă la deces. Anual, în întreaga lume, gripa produce peste 600.000 de victime.

Pentru a afla mai multe despre cum să diferenţiezi răceala de gripă, citeşte articolul notru Răceala și gripa. Tot ce trebuie să știi și cum să le diferențiezi.
Virusurile răspunzătoare pentru răceală şi gripă există pe tot parcursul anului, însă cele mai frecvente şi mai multe îmbolnăviri se produc mai ales toamna și iarna. Momentul exact și durata sezonului de răceli şi gripe pot varia, dar numărul cazurilor începe adesea să crească în octombrie, manifestă vârfuri între decembrie și februarie şi se poate întinde uneori chiar până târziu în luna mai.
Dar de ce suntem mai predispuși la aceste infecții în lunile mai reci? Mai mulți factori fac ca sezonul de iarnă să fie un focar pentru virusurile răcelii şi gripei, printre care faptul că petrecem mai mult timp în interior, iar lipsa de ventilaţie face ca virusurile să rămână în acelaşi spaţiu închis şi să se înmulţească. Apoi, vremea rece slăbește mijloacele de apărare ale organismului împotriva infecțiilor. În plus, zilele mai scurte și nopțile mai lungi de iarnă înseamnă mai puțină expunere la lumină solară și, deci, mai puțină vitamină D în organism, cea care ajută la întărirea sistemului imunitar.

Ce putem face pentru a trece cu bine peste sezonul rece

E adevărat că nu putem controla factorii externi, precum vremea şi numărul de virusuri care se dezvoltă în sezonul rece şi care ne pot afecta sănătatea. Putem însă să intervenim asupra modului în care organismul nostru răspunde la ele.
Practic, putem acţiona în trei direcţii: PREVENTIV pentru a ne întări sistemul imunitar, TRATÂND simptomele în situaţia îmbolnăvirii şi SUSȚINÂND organismul să se refacă mai repede după perioada de îmbolnăvire.
În acest sens, e bine să avem aproape un kit natural de sănătate care să ne ajute să ieşim cu bine din sezonul rece.

Prevenție – Susţinerea imunităţii organismului

Un pas important pentru a face faţă sezonului de viroze este să acționăm asupra sistemul nostru imunitar. Imunitatea este dată de un sistem complex de organe, ţesuturi şi celule, care are nevoie de micro şi macronutrienţi pentru a funcţiona cum trebuie.
De la vitamine la compuşii cu acţiune dovedită ai plantelor, există multiple surse naturale care vin în spirijinul sistemului imunitar şi care ne sunt la îndemână sub forma suplimentelor naturale, din extracte standardizate.

Vitamina C este un micronutrient solubil esențial pentru organism, recunoscut pentru aportul său în lupta cu infecţiile. Îmbunătățește absorbția fierului din alimente și susţine diferite funcții celulare ale sistemului imunitar înnăscut și adaptativ. Este, de ademenea, un antioxidant puternic, ajutând la protejarea celulelor de acţiunea radicalilor liberi. Una dintre sursele naturale de vitamina C sunt măceşele, extractul natural de măceşe putând fi găsit sub formă de comprimate sau plicuri cu pulbere solubila .

Zincul este un mineral esențial prezent în mod natural în unele alimente, adăugat altora și disponibil ca supliment alimentar. Zincul este implicat în numeroase aspecte ale metabolismului celular. Este necesar pentru activitatea enzimatică, joacă un rol important în funcția imunitară şi vindecarea rănilor. Un aport zilnic de zinc este necesar pentru a menține o stare bună, deoarece organismul nu are un sistem specializat de stocare a zincului.

Vitamina D este o vitamină liposolubilă care ajută sistemul imunitar să rămână echilibrat în timpul sezonului rece. Este cunoscută şi ca vitamina soarelui, întrucât expunerea corpului la lumina solară declanșează sinteza vitaminei D. Susţine absorbţia calciului în organism, dar influențează şi modul în care sistemul imunitar răspunde la acţiunea virusurilor şi bacteriilor. Deficitul de vitamina D, de exemplu, este asociat cu autoimunitate crescută, precum și cu o susceptibilitate crescută la infecție.

Alături de aceşti micronutrienţi importanţi, plante precum echinacea, cătina, măceşele, pot fi un aliat de nădejde pentru a creşte rezistenţa organismului la infecţii respiratorii acute şi cronice şi a stimula imunitatea. De aceea, în sezonul rece, sunt recomandate suplimente naturale complexe, ceaiuri şi siropuri care le au în compoziţia lor.

Echinacea este cunoscută ca un stimulator pentru sistemul imunitar, datorită ingredientelor sale active cu proprietăți antivirale şi antibacteriene. Aceasta activează substanțe chimice în organism care scad inflamația şi reduc astfel simptomele de răceală și gripă.

Fructele de cătină sunt bogate în vitamina E, K, F, P, complexul B, minerale, oligoelemente, acizi graşi polinesaturati, uleiuri complexe şi volatile. Graţie conţinutului ridicat de flavonoide, cătina protejează organismul împotriva infecţiilor.

Măceșul este o sursă naturală de vitamina C, foarte bună în cazul infecţiilor respiratorii, dar şi de vitamina E, un antioxidant cunoscut pentru efectele sale antiinflamatoare. Proprietăţile sale ajută la creşterea rezistenţei organismului în timpul sezonului rece sau în perioadele intersezoniere.

Tratarea răcelii şi gripei

Când vorbim despre răceală şi gripă nu vorbim despre tratarea bolii în sine, ci a simptomelor asociate acesteia. Intervenind şi ameliorând simptomele, impiedicăm eventualele complicaţii şi reducem perioada de îmbolnăvire.
Mai multe produse naturale au proprietăți antivirale și antibacteriene cu impact benefic asupra simptomelor gripei şi răcelii, ajutându-ne să ne putnem repede pe picioare.

Extractele naturale de salcie, echinacea, măceşe, mixul de tei, soc şi lemn-dulce prezente în Antigripol au acţiune antiinflamatoare şi analgezică, contribuie la calmarea durerilor de gât, ajută la fluidizarea secreţiilor bronșice şi la protejarea mucoaselor căilor respiratorii superioare. Adiacent, susţin şi fortifică sistemul imunitar al organismului.

Gripalin aduce împreună puterea plantelor antivirale (măceşul, lemnul-dulce, salcia, pătlagină, soc) şi proprietăţile uleiurilor esenţiale de mentă, eucalipt, lămâie, salvie sau anason pentru a susţine sănătatea sistemului respirator, a ajuta la calmarea durerilor de gât şi a iritării faringelui, a reduce disconfortul la nivelul toracelui, a fluidiza secreţiile bronşice şi a susţine sistemul imunitar. Este de eficient deopotrivă ca sirop, plicuri solubile sau ceai.

Antitusin comprimate mizează pe acţiunea emolientă, calmantă, expectorantă şi antiinflamatoare a unei combinaţii optime de extracte din lemn dulce, patlagină şi valeriană. Mixul de muguri de pin, patlagină şi sovârv din compoziţia ceaiului are acţiune decongestionantă aspra căilor respiratorii, ajută la eliminarea secreţiilor şi calmează tusea.

Propolis C-tare, fie că este sub formă de spray sau comprimate masticabile, are proprietăţi antiinflamatoare, cicatrizante, anestezice, antioxidante şi antivirale date de extractul standardizat de propolis în combinaţie cu salvia, ghimbirul şi anasonul. Acţionează pentru calmarea gâtului iritat şi a tusei.

Susţinerea organismului pentru o refacere rapidă

În lupta sa contra virusurilor, organismul folosește resurse de energie şi nutrienţi. Atunci când nivelul acestora este scăzut, procesele de apărare sunt încetinite şi devine din ce în ce mai dificil ca organismul să răspundă acțiunii agenţilor patogeni. Pentru a menţine sistemul imunitar în formă şi a-i permite să se refacă rapid, este nevoie de o completare a resurselor sale.
Studii au arătat, de exemplu, că un nivel suficient de vitamina C în organism poate reduce severitatea simptomelor și poate scurta durata infecțiilor respiratorii. Aşadar, vitamina C poate ajuta în procesul de recuperare al organismului, în vreme ce o deficiență a acesteia poate afecta funcția imună și să crească riscul de infecție.
Pentru o refacere rapidă şi un plus de vitalitate chiar şi în perioadele de îmbolnăvire avem la îndemână multivitamine naturale.

Nutrinergic reprezintă cea mai complexă formulă Alevia, ce include întregul mix de micronutrienți, vitamine și minerale din sursă naturală, pentru a întregi spectrul de necesități esențiale ale organismului și pentru a susține energia celulară. Cele 70 de ingrediente active, mixurile de legume și fructe, de alge și ciuperci, extracte standardizate și complex de vitamine și minerale de la A-Z, asigură necesarul zilnic de nutrienți esențiali, atât în condiții normale, cât și în stări de deficit, convalescență sau de necesități crescute. 

Vitamine şi minerale Forte este special conceput pentru a aduce un plus de energie și echilibru, inclusiv în perioadele în care organismul este foarte expus agresiunii agenţilor patogeni. Ginsengul și Guarana sunt tonice și revigorante, iar împreună cu varietatea de vitamine și minerale esenţiale contribuie la ameliorarea stărilor de oboseală, slăbiciune, epuizare fizică și psihică.

De asemenea, un complex potrivit de vitamine şi multiminerale, cu întreaga gama de B-uri, vitamina C, E, K şi A la care se alătură calciu, zinc, fier, magan, iod, seleniu este în măsură să contribuie la creșterea performanțelor fizice şi psihice, susține un regim alimentar optim şi îi permit organismului să facă faţă mai uşor bolilor.

Recomandate pentru tine

Gripalin Natural Solubil 10 plicuri
31,27 lei
Adaugă în coș
Vitamina C Naturală 1000mg Solubil 15 plicuri
77,81 lei
Adaugă în coș
Nutrinergic 30 capsule vegetale
95,85 lei
Adaugă în coș
Vitamina D3 Optim 2000UI 30 capsule vegetale
30,27 lei
Adaugă în coș

Alte articole

Diferenta dintre Raceala si Gripa - Tot ce trebuie să știi

Diferenta dintre Raceala si Gripa - Tot ce trebuie să știi

Descoperă mai multe
Intarirea Imunitatii in Sezonul Rece

Intarirea Imunitatii in Sezonul Rece

Descoperă mai multe
Imunitatea la copii – ce este, cum se dezvoltă și cum o stimulăm

Imunitatea la copii – ce este, cum se dezvoltă și cum o stimulăm

Descoperă mai multe

Vezi și alte afecțiuni

Anxietate (nervozitate, emotivitate, neliniște)

Anxietate (nervozitate, emotivitate, neliniște)

Anemie

Anemie

Pneumonie

Pneumonie

Scleroză multiplă

Scleroză multiplă

Obezitate

Obezitate

Oboseală

Oboseală

Prostată

Prostată

Gută

Gută

Rezistență la insulină

Rezistență la insulină

Gastrită

Gastrită

Gripă

Gripă

Steatoză hepatică

Steatoză hepatică

Diabet

Diabet

Depresie

Depresie

Intoleranță la lactoză

Intoleranță la lactoză

Osteoporoză

Osteoporoză

Poliartrită reumatoidă

Poliartrită reumatoidă

Menopauză

Menopauză

Amigdalită

Amigdalită

Vezi și alte ingrediente din produsele Alevia

Magneziu

Magneziu

Vitamina C

Vitamina C

Vitamina D3

Vitamina D3

Vitamina B12

Vitamina B12

Zinc

Zinc

Calciu

Calciu

Vitamina B6

Vitamina B6

Ginkgo biloba

Ginkgo biloba

Vitamina B9 / Acid folic

Vitamina B9 / Acid folic

Ceai verde

Ceai verde

Hibiscus

Hibiscus

Vitamina E

Vitamina E

Melissa / Roiniță

Melissa / Roiniță

Coenzima Q10

Coenzima Q10

Ghimbir

Ghimbir

Anghinare

Anghinare

Vitamina B1

Vitamina B1

Colagen hidrolizat

Colagen hidrolizat

Soc

Soc

Prima paginǎArticoleKitul pentru răceală şi gripă: Ce avem nevoie pentru a trece uşor peste ele